Campionii mobilei romanesti vin la Bucuresti, in septembrie

Dupa ce s-a remarcat pe cele mai mari scene din lume, Echipa nationala a producatorilor de mobila si decoratiuni vine la Bucuresti, pentru a incanta si publicul de acasa. Marea prezentare va avea loc la Romexpo, in septembrie, la singurul eveniment care reuneste Comunitatea producatorilor si distribuitorilor din industria mobilei si a produselor din lemn, BIFE-SIM 2024. 

Echipa națională a producătorilor de mobilă și decorațiuni a fost formată anul acesta din70 de companii care au expus în Germania, Marea Britanie, Italia, Statele Unite ale Americii și în Emiratele Arabe Unite, la cele mai mari evenimente de profil din lume. S-au încheiat contracte, s-au stabilit noi parteneriate și colaborări, dar cel mai important tradiția prelucrării superioare a lemnului, designul inedit și talentul meșterilor noștri au adus din nou faimă României. Pavilionul Național a fost vizitat de aproape 6.000 de arhitecți, designeri de interior, retaileri, distribuitori, oameni de afaceri și dezvoltatori din toată lumea, aceștia fiind interesați de produsul românesc.

Anul trecut, România a exportat mobilă în valoare de peste 2,54 miliarde de euro

Germania se află pe primul loc în exporturile de mobilă ale României, atingând în anul 2023 o valoare de peste 413 milioane de euro. Italia este pe locul 5, valoarea mobilierului românesc exportat aici fiind de circa 182 de milioane de euro. Marea Britanie se situează pe locul 7, atingând, în 2023, peste 135,4 milioane de euro. Cea mai mare creștere se înregistrează pe piața americană. Anul trecut, valoarea exportului de mobilier către Statele Unite ale Americii s-a ridicat la 88 de milioane de dolari, înregistrând o creștere de 2 ori față de anul 2018, când industria românească de mobilă s-a prezentat pentru prima dată pe scena de la New York și de 4,7 ori față de anul 2011. Tot în 2023, exportul de mobilier către Emiratele Arabe Unite a fost de 11,3 milioane de euro, trendul pe Orientul Mijlociu fiind, de asemenea, în creștere.

1089 de companii pe 127 de scene internaționale, în 20 de ani În cele două decenii de funcționare a Programului de Promovare a Exporturilor – PPE, 1089 de producători de mobilă și decorațiuni de interior au expus sub Pavilion Național la 127 de expoziții internaționale. Participarea României cu Pavilion Național este susținută de Guvernul României prin intermediul Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior – ARICE și organizată împreună cu Asociația Producătorilor de Mobilă din România – APMR cu sprijinul Consiliului de Export al României – CEXP.

Noile colecții de mobilier și decorațiuni prezentate la Köln, Birmingham, Milano, New York și Dubai vor fi aduse, în această toamnă, la București

Alături de Echipa națională a producătorilor de mobilă și decorațiuni, la BIFE-SIM 2024 vor expune producători importanți și designeri de mobilier care se adresează mai ales pieței interne, dar și mari distribuitori de accesorii și utilaje pentru industria mobilei și a produselor din lemn. Sunt 122 de companii înscrise la eveniment, 95% din Pavilionul B2 al Romexpo fiind deja ocupat.

Promovăm cu mândrie produsul românesc

Ne reunim la București nu doar ca să ne prezentăm colecțiile ori produsele noi, să ne facem cunoscute capacitățile de producție, să ne arătăm potențialul, dar și să organizăm evenimente de lucru, întâlniri cu factori responsabili, cu oameni reprezentativi din sectorul nostru de activitate. Trebuie să convingem guvernanții, parlamentarii, politicienii despre importanța noastră în economia națională. Suntem determinați să ne demonstrăm talentul în prelucrarea superioară a lemnului, să ne arătăm curajul în a cuceri noi piețe de desfacere cu produse autentice. Vom face tot ceea ce se poate pentru ca din lemnul românesc să producem mobilă de calitate aici, acasă, în România! Iar scopul nostru principal este ca lumea să afle: atât conaționalii noștri, cât și marii revânzători din Europa și din lume.” (Dumitru Blaga, președinte APMR)

BIFE-SIM este o vitrină importantă pentru inovația și tradiția prelucrării superioare a lemnului, un eveniment cheie în promovarea industriei românești la nivel internațional, cel mai bun spațiu de networking între profesioniștii din industria mobilei și a produselor din lemn, după cum arată și sloganul celei de-a 32-a ediții a BIFE-SIM – Craftingenduringconnections.Prin prezentarea gamei diversificate de produse, într-un spațiu dedicat mediului de business, expozanții BIFE-SIM contribuie la consolidarea și dezvoltarea continuă a reputației industriei românești de mobilă.

Bringstogethertheentirefurnitureindustrycommunity

Evenimentul este organizat de Romexpo în parteneriat strategic cu Asociația Producătorilor de Mobilă din România – APMR și Camerele de Comerț și Industrie din România și va avea loc în perioada 19 – 22 septembrie  2024, în Pavilionul B2, Romexpo, București.

Vezi aici companiile înscrise deja la BIFE-SIM 2024➡https://www.industriamobilei.ro/lista-firme-expozante-la-bife-sim-2024/